Medicina Spațială – una dintre cele mai inovative ramuri din domeniul sănătății. O știință a viitorului, care ne pregătește pentru călătoriile în spațiu, ce vor deveni rutină. O știință aplicată și astăzi, căutând să rezolve dificultățile de care se lovesc astronauții.
Ești intrigat? Vrei să afli mai multe? Atunci te așteptăm la Ziua „Health and Space”, un eveniment care celebrează frumusețea noutății și setea de cunoaștere care se întinde dincolo de nori! ![]()
Vino alături de noi miercuri, 4 octombrie, la ora 20:00, pentru a descoperi, sub forma unor prezentări, rezultatele cercetărilor efectuate de membrii grupului STAR (Spatial Team of Aeromedicine Romania), din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și Centrului de Inovație și eHealth (CieH). În plus, vei avea șansa de a cunoaște câteva nume mari din acest domeniu, care vor participa, de asemenea, la eveniment.
Nu te lăsa intimidat nici dacă ești la început de drum! Evenimentul este deschis pentru toți colegii noștri, inclusiv pentru boboci. În plus, aceasta este oportunitatea perfectă de a avea o incursiune în lumea Medicinei Spațiale și de a te alătura grupului pe loc.
Așadar, ce mai aștepți? Înscrie-te acum, accesând următorul formular: ![]()
https://forms.gle/VaefMFoBZwYwJp727
_________________________________________________________________
Space Medicine – one of the most innovative branches in the health field. A science of the future, which prepares us for space travel, which will become routine. A science still applied today, seeking to solve the difficulties faced by astronauts.
Are you intrigued? Do you want to know more? Then we are waiting for you at the „Health and Space” Day, an event that celebrates the beauty of novelty and the thirst for knowledge that stretches beyond the clouds! ![]()
Come with us on Wednesday, October 4, at 20:00, to discover, in the form of presentations, the results of the research carried out by the members of the STAR group (Spatial Team of Aeromedicine Romania), from the „Carol Davila” University of Medicine and Pharmacy ” and the Innovation and eHealth Center (CieH). In addition, you will have the chance to meet some big names in this field who will also be attending the event.
Don’t be intimidated even if you’re just starting out! The event is open to all our colleagues, including freshmen. In addition, this is the perfect opportunity to have a foray into the world of Space Medicine and join the group on the spot.
So what are you waiting for? Register now by accessing the following form: ![]()



