Hackathon4Health 2024 — a 7-a ediție
Conferinta

Hackathon4Health 2024 — a 7-a ediție

Data
6 noiembrie 2024 – 8 noiembrie 2024
Locație
Palatul Facultății de Medicină, UMFCD, București
Format
Fizic

Cea de-a 7-a ediție a Hackathon4Health, organizată integral fizic la Palatul Facultății de Medicină, a marcat cinci ani de parteneriat între UMFCD și Johnson & Johnson România și prima implicare activă a Fundației Împreună pentru Educație și Sănătate. A fost ediția cu cea mai mare participare de până acum: 31 de echipe și 26 de participanți individuali, ghidați de peste 60 de mentori din toată țara.

Dintre echipele câștigătoare s-au remarcat Eldie — un „prieten virtual” al seniorilor menit să încetinească declinul cognitiv prin jocuri de memorie și interacțiune cu un asistent virtual, DataCare — o platformă care centralizează datele medicale ale pacientului și analizează riscurile heredocolaterale cu ajutorul inteligenței artificiale, și Instincted — o aplicație care sprijină părinții copiilor internați în secții de pediatrie prin acces la suport psihologic și resurse verificate. Evenimentul a fost transmis live pe Facebook, cu 78 de postări și o audiență de aproape 3 milioane de persoane.

Alte evenimente