Dragi colegi,
Centrul de Inovație și e-Health din cadrul UMFCD împreună cu Universitatea din București vă invită la continuarea workshopului Vorbele și gesturile care tratează, indiferent de diagnostic. ![]()
![]()
Deoarece participanții primei părți au fost foarte implicați în discuțiile lansate de către dna Ioana Răduca privind valoarea comunicării medicale și implicit a rolului pe care medicul îl are în spațiul virtual, s-a propus continuarea subiectului printr-un al doilea eveniment. Prin urmare, dna drd. Ioana Răduca va continua cu ultima parte a prezentării planificate:
Comunicarea cu Presa: Amicul sau inamicul medicului? Cum abordează un medic presa? Ce transformă informațiile medicale în știri? Cum gestionez presa negativă? (discuție deschisă – analiza exemplelor concrete din istoria recentă pe această temă)
Îi suntem recunoscători drd. Ioana Răduca pentru deschiderea și disponibilitatea dânsei de a continua prezentarea în cadrul unui nou eveniment.
Pentru cei care nu au putut participa la workshopul de vineri, Ioana Răduca este licențiată în Jurnalism și a promovat Masterul de Filosofie în Științe Cognitive în cadrul Universității din București. Are 20 de ani de experiență în domeniul comunicării, iar timp de mai bine de 18 ani a lucrat ca reporter specializat în probleme de sănătate, prezentator, redactor, redactor șef și a coordonat campanii jurnalistice cu premii internaționale. În ultimii patru ani a lucrat ca expert în comunicare.
Detaliile logistice ale workshopului sunt:
Data: Luni, 6 Noiembrie 2023
Ora: 18:00 – 20:00
Locație: Amfiteatrul Istoria Medicinei, Facultatea de Medicină Generală
Link înscriere: https://docs.google.com/…/1FAIpQLSel4d2XAoc…/viewform…
– Numărul participanților este limitat la 40 de locuri, iar cei care se vor înscrie până la epuizarea locurilor vor fi cei acceptați.–
Contact:
Stud. Mounzer Boustani, asistent Integrări Umaniste
Stud. Andrei Arpinte, asistent Telesemiologie
Dr. drd. Gabriela Florea, coordonator Integrări Umaniste
Email: medhum@umfcd.ro
Tel: 0725359175
Nu uitați să vă împărtășiți informația cu prietenii și colegii voștri!
Vă așteptăm să navigăm împreună prin noțiuni de comunicare medicală!
#ComunicareMedicală#MedicalHumanities
*Workshop organizat prin proiect CNFIS-FDI-2023-F-0709*



