Media

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță scoaterea la concurs a 4 poziții pentru desfășurarea activităților din cadrul proiectului european iBeChange. Posturi disponibile: Expert Comunicare și Diseminare Cercetător Științific Nivel III Asistent de Cercetare – doctorand Asistent de Cercetare – masterand În cadrul acestui proiect, puteți contribui la o inițiativă europeană inovatoare
Transformarea digitală a sistemelor de sănătate nu mai este o opțiune, ci o necesitate. În ultimii ani, tehnologiile digitale au început să schimbe modul în care sunt organizate serviciile medicale, cum sunt colectate și utilizate datele și, mai ales, cum sunt îngrijiți pacienții. România se află într-un moment important, în care digitalizarea poate deveni un
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a găzduit, la Centrul de Simulare, o delegație a Ministerului Sănătății din Republica Moldova, într-o întâlnire dedicată schimbului de experiență și consolidării colaborării regionale în domeniul sănătății digitale și inovării medicale. Vizita a reprezentat o oportunitate de dialog între instituții implicate activ în transformarea digitală a

Noțiuni de bază în laparoscopie

Întreaga echipă vă mulțumește pentru participarea în cadrul atelierului practic de Laparoscopie desfășurat în data de 𝟎𝟗.𝟎𝟐.𝟐𝟎𝟐𝟔 , la sediul Departamentului de Simulare Medicală din cadrul Centrului de Inovație și e-Health al Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. În cadrul atelierului de Simulare Medicală, participanții au avut ocazia să învețe noțiunile de
Centrul de Inovație și e-Health a fost prezent și în acest an la Conferința Colegiului Medicilor din București, în cadrul Sesiunii XV – Medicina de precizie: integrarea tehnologiei în practica clinică. Sesiunea a fost moderată de Conf. Univ. Dr. Alexandru Scafa și Ș.L. Dr. Octavian Andronic. Ne bucurăm să contribuim la dialogul despre transformarea digitală
Dragi colegi, Departamentul de Simulare Medicală din cadrul CieH-UMFCD organizează în data de 09.02.2026, începând cu ora 15:00, o nouă ediție a workshopului “Noțiuni de bază în laparoscopie”. Laparoscopia reprezintă o tehnică chirurgicală modernă, minim invazivă, utilizată în scop diagnostic sau terapeutic. Aceasta utilizează în mod caracteristic incizii mici pentru accesul în cavitățile abdominală sau
Evenimentul Women Who Innovate se va desfășura pe 11 februarie 2026, între 10:00 și 12:00 CET, online, și este dedicat femeilor care inovează, construiesc și cresc startup-uri cu impact real, din domenii diverse. Înscriere aici: https://zoom.us/meeting/register/2pniutjQSIuzdSTNwG2BCw… Agenda include o discuție tip fireside chat cu Selena Stan – Adviser, Investor, Angel Investor & Tech Aficionada, care
Dragi colegi, Departamentul de Simulare Medicală din cadrul CieH-UMFCD organizează în data de 05.02.2026, începând cu ora 15:00, o nouă ediție a workshopului “Noțiuni de bază în Ultrasonografia Obstetricală”. Ecografia obstetricală reprezintă metoda imagistică ce folosește ultrasunetele pentru a vizualiza fătul și structurile anexiale. Având în vedere caracterul non-iradiant, siguranța deplină pe parcursul sarcinii și
Ești un spinoff, startup sau IMM aflat în fază incipientă care inovează în MedTech sau HealthTech? Lucrezi în sănătate digitală, personalizată, predictivă, preventivă, participativă sau de precizie și ești pregătit să îți aduci soluția pe piață? InnoMedCatalyst Accelerator este acum deschis. Un program intensiv de 8 săptămâni, conceput pentru a sprijini inovatorii din domeniul sănătății
Dragi colegi, Departamentul de Simulare Medicală din cadrul CieH-UMFCD organizează în data de 29.01.2026, începând cu ora 16:00, o nouă ediție a workshopului “Noțiuni de bază în Ultrasonografia Obstetricală”. Ecografia obstetricală reprezintă metoda imagistică ce folosește ultrasunetele pentru a vizualiza fătul și structurile anexiale. Având în vedere caracterul non-iradiant, siguranța deplină pe parcursul sarcinii și
TOP