Învâțându-i pe alții, învățăm mai bine. Ieri și astăzi -26 iunie- studenții Facultății de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București au participat la Aero Expo Fest de la Aerodromul Clinceni, prin prisma parteneriatului cu Aeroclubul României. Studenții din cadrul nucleului de Medicină Spațială au impresionat oaspeții prin prezentările lor despre
Dacă ai putea avea o superputere, care ar fi aceasta? 🦸🏼♀️ Pentru studenții din Echipa de Medicină Spațială „STAR”a UMF Carol Davila, răspunsul a fost simplu – ei și-au dorit să poată zbura. ✈️ Astfel, pe baza parteneriatului dintre Aeroclubul României și Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davila” prin Centrul de Inovație și e-Health,
Nucleul de Medicină Spațială din cadrul Centrul de Inovație și e-Health (CieH-UMFCD) vă invită pe 02 iulie 2022, la ora 11:00 EET, să participați la webinarul intitulat „Provocările medicale ale zborurilor spațiale comerciale”. Webinarul va fi susținut de Prof. Edson Santos Oliveira, MD, MSc, Neurochirurg, fondator și cercetător al Centrului de Studii de Medicină Spațială
Ești student sau medic rezident pasionat de domeniul obstetricii și ginecologiei și curios să participi într-un mod activ la o naștere naturală sau la examenul clinic normal și patologic al unei paciente? Departamentul de Simulare Medicală din cadrul Centrului de Inovație și e-Health UMFCD va organiza în perioada octombrie-decembrie 2022 numeroase seminarii și ateliere practice
Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Centrul de Inovație și e-Health împreună cu Direcția Generală Secretariat Universitate UMFCD, și-au unit forțele pentru a aduce bucurie copiilor colegilor noștri din zona administrativă a Universității. În prima parte a evenimentului, copiii au învățat despre importanța alimentelor sănătoase în dieta zilnică. Ulterior, colegii de la Departamentul de
Dragi colegi, Departamentul de Simulare Medicală din cadrul CieH-UMFCD organizează un workshop intitulat „Ultrasonografia în Urgență”, care va avea loc MARȚI, 31 MAI, ora 12.00. Examinarea ecografica FAST (Focused assessment for trauma) este o explorare prin screening la pacienții cu traumatisme pentru depistarea revărsatelor lichidiene pleurale, pericardice sau peritoneale. Aceasta fiind frecvent folosită la pacienții
Dragi colegi, Departamentul de Simulare Medicală din cadrul CieH-UMFCD organizează un workshop de “Noțiuni de bază în laparoscopie” care va avea loc MARȚI, 31 MAI, ora 16:00. Chirurgia minim invazivă reprezintă un mod de a executa operații majore prin incizii mici, adeseori folosindu-se sisteme miniaturizate imagistice de înaltă tehnologie, pentru minimizarea traumei după expunerea la
Dragi colegi, Departamentul de Simulare Medicală din cadrul CieH-UMFCD organizează un workshop de MONITORIZARE SEMNE VITALE care va avea loc LUNI, 30 MAI, ora 16:00. Urmărirea în dinamică a unui pacient din punct de vedere al semnelor vitale,analizelor și investigațiilor este printre cele mai importante aptitudini pe care un tânăr medic ar trebui să o
Dragi colegi, Departamentul de Simulare Medicală din cadrul CieH-UMFCD organizează un workshop de Ecocardiografie transtoracica, care va avea loc JOI, 26 MAI, ora 17:00. Ecocardiografia este o investigație imagistică a cordului, verigă foarte importantă în diagnosticul bolilor cardiovasculare. Este o metoda noninvaziva, nedureroasa, neiradianta. Cu ajutorul ultrasunetelor permite vizualizarea inimii pe un ecran sub formă
Dragi colegi, Departamentul de Simulare Medicală din cadrul CieH-UMFCD organizează un nou tip de workshop intitulat “Semiologie psihiatrică”, care va avea loc VINERI 24 MAI, ora 16:00. Psihiatria este o ramură a științelor medicale care se ocupă de cunoașterea și tratarea bolilor psihice, precum și de reinserția socială și redarea calității vieții pacienților cu maladii










